El era reprezentatia perfecta pentru asta.
Nimeni nu m-a urat atat de tare, pe nimeni n-am urat asa patimas. Fusese mereu langa mine si totusi m-a dorit doar pentru el, ca atunci cand ai un minunat fluture pe cale de dezvoltare care atunci cand isi intinde frumoasele-i aripi. Fix atunci. Tu il inchizi. Tu nu vrei sa ii mai dai drumul. Tu ti l-ai insusit.
Ca pe un obiect, unul exceptional dar tot un obiect. Ca un monstru, unul incapabil sa vada mai departe de sine. Ca un nebun patimas consumat de cea mai urata obsesie.
Imi muscasem buzele prea nervos. Putin rosu inchis imi umbrise expresia.
Mi-a placut. Mi-a placut tot. As minti daca as spune ca nu si daca nu mi-as recunoaste ca, o meritam.
Daca am suferit? Nu. Nu l-am lasat. Nimic din ce si-ar fi dorit din mine nu s-a realizat dar l-a ros. Patrunzator si pe viata. Mi-am impregnat urma mai adanc decat oricine. O obsesie ce continua sa fie una chiar si dupa ce dispare de tot. Asa ceva mereu va fi la stadiu de fantezie nu realitate. Si totusi o reusisem.
Il avusesem. Fusese al meu fix in maniera in care ura sa fie. Expus si ranit. Pregatit pentru devorare. Cu nimic de pret ce sa-l mai poarta pierde. O umbra a orice aspirase vreodata a fi.
O umbra blestemata de mine si intinsa la picioarele mele. Cu o dorinta patimasa de a fi calcata si distrusa.
Da. Era tot ceea ce-mi dorisem vreodata. Reflexia perfecta a tot ceea ce reprezentasem pentru el.
Sfarsitul ideal pentru amandoi si pentru simturile noastre. Secundele perfecte dintr-un sentiment puternic.
Si tot ceea ce-i este interzis unei femei; Puterea absoluta.
De a sfarsi, incepe sau distruge fara mila ceva. Pe cineva.
-Nu regreti nimic din tot?
-Doar oamenii cu constiinta au regrete, ceilalti au placeri nebanuite.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu