Reversul medaliei

Reversul medaliei este atunci cand primesti ceea ce nu trebuia sa primesti niciodata caci e sfarsitul a ceva si inceputul a altceva din tine ce nu trebuia sa fi fost activat niciodata.

Se privisera de parca nu se vazusera niciodata.
Pe parcurs oricine s-ar fi pierdut insa ei nu se puteau ierta asa usor.
Nu puteau sa-si accepte umanitatea si greseala.

-Cum poti ierta ceva ce nu-ti poti accepta nici tie?!
-Te referi la faptul ca ne-am schimbat sau ca ne-am atacat reciproc pana cand nu a mai ramas nimic?
-Ce vreau sa spun este ca odata ai fi reprezentat ceva dar acuma nici macar nu mai existi.
 Mintea mea te-a exterminat si sters pana si ca idee si ca totul a fost inlocuit cu un gol.
 Nu e ura,nu e nici macar o amintire e doar o idee inexplicabila pentru mine caci acuma totul mi se pare absurd.Pana si tu.
 Mereu toti mi-au parut absurzi atunci cand totul s-a incheiat.
 Ideea mea despre fericire mereu e departe de tot ceea ce ei imi pot oferi.

-Deci este adevarat.Ai trecut peste si ca de ce sa mint acuma ma sperii tu.Foarte tare chiar.
-Da este adevarat.Acuma totul este doar la stadiu de judecata pura.

Cum sa scapi de Rau.

Sursa raului din tine.
Sursa raului din mine.
Sursa raului din toti.

Ma pornisem sa caut in mlastini inghetate ceva ce se infestase in mine mai adanc decat propria-mi piele.
Mi-am dorit uneori sa gasesc o solutie simpla.
Dar adevarul e rareori simplu si digerabil.
Caci adevarul zacea in mine.

Cu ghiare insangerate imi rupsesem carnea sperand sa dau de lumina.
Uneori cautam frumuseti ideale,alteori fix opusul.
Perplexata ca ceea ce gaseam nu se putea explica in cuvinte,
Caci poti simti dar nu gusta si poate sa te doara si sa nu poti plange.

Infundandu-mi respiratia imi simteam tensiunea.
Ea crestea odata cu lipsa unui raspuns si a unei pedepse.
Si pentru o clipa totul s-a oprit.
Sunetul nu exista si vazul servea doar olfactiv.
Totul era confuz dar in acelasi timp fix unde trebuia.
Totul era diferit numai eu aceeasi.
Si pielea s-a schimbat.
Iar eu odata cu ea.
Iar raspunsul eram eu.

Mori de propria-ti placere

Priviri vinovate de ganduri interzise.
Il privea cu o dorinta profunda de a-i raspunde cu aceeasi fiori reci pe sira spinarii de fiecare data cand privirile li se intalneau.

L-ar fi tintuit la pamant si s-ar fi bucurat enorm sa-l vada acolo.
Doar asa el si-ar fi asumat rolul si adevaratul ei sentiment cu referire la el ar fi fost dezvaluit.
Ii zambi bland dar fals atingandu-i gatul cu doua degete doar in trecere.

Jocul era amuzant pentru ca era o contradictie.
Sentimentul lui crescuse odata cu disparitia ei.De tot.De tot ce fusese el.
El nu reprezenta nimic pe cand ea reprezenta totul.
Ea anticipase,el nu.

'Odata mi-ai fi parut ca ceva irealizabil dar fantastic dar astazi esti cea mai comuna fiinta in viata."

O usa trantita ii intalni zambetul si confirmarea.

Obsesii distructiv-tentante

Isi spusese pe ascuns ca el este perfect.
Ii era usor.

Cu un ton usor scazut dar ferm il incanta sa-si plimbe degetul de-a lungul antebratului ei pana la vena ce se intrezarea usor prin pielea gatului in care sangele batea putin agitat de asa atentie rara.

Cu totii ne meritam sfarsitul de mana noastra sau de ..mana celui ce nu trebuie sa-l avem niciodata.

Privirea lui o infiora de-a dreptul caci ii releva greseala enorma de care era constienta si nebuna.
Isi privea propriul sfarsit,sigur si necruzator,dat de propria mana ghidata de ai lui.

Caci da el era o unelta.
Cea mai perfecta unelta creata vreodata de cruda-i minte.

El intregea o idee inceputa demult si neterminata vreodata.
El era fantezia suprema.Una egoista.Una personala.Una ce nu-l viza pe el direct.
Una ce si-o merita din plin ca o caramida fix in fata.
Una ce viza o trezire cruda si o moarte sigura.
Una sentimentala si decisiva.

Si astazi il avea iar in fata.
Si astazi desi era frumos a lui frumusete nu valora mai mult decat o imagine neexpresiva a unui nimic comun.
Astazi putea sa-si ia recompensa sub forma unei razbunari indiferente.
Si tacuse.
Iar el simtise tacerea din plin.