Sunt pe pat si totul se invarte.
Imi cere imposibilul si bineinteles ca nu va primi nimic.
Ma intreaba lucruri de care nimeni nu a mai intrebat vreodata si se asteapta la raspunsuri simple.
Lucrurile nu-s simple, oamenii nu devin ceea ce sunt pentru ca trebuie.
'Nu ti-ar fi mai usor sa fim impreuna?'
Nu,nu mi-ar fi. Nu s-a asteptat la asta.
Se uita confuz la mine,cu acea inocenta ce o au persoanele care pretind si vor sa primeasca totul doar pentru ca pana acum viata le-a dat totul.
-Nu inteleg,de ce nu ar fi mai usor? Nu ar fi mai normal sa fim impreuna,sa fim aproape,sa infruntam orice amandoi si sa fim pur si simplu fericiti?
-Cine te-a mintit ca am fi 'pur si simplu fericiti'?
-Nu te fac fericita?
-Nu.Nu ma faci mai fericita decat sunt deja.
-Ce vrea sa insemne asta?
-Fix ceea ce arata. Sunt deja fericita si singura,nu-mi aduci nici un plus deci nu se merita sa investesc energie pentru a suporta pe cineva langa mine.
-Suporta? Sunt insuportabil?
-Ca orice fiinta ce respira si nu-mi aduce nimic in plus fata de ceea ce am deja.Da,esti.
-Si daca eu zic ca nu sunt? Daca cred ca minti?
-Atunci suntem doi oameni cu pareri opuse despre acelasi lucru. Nu schimba cu nimic lucrurile.
-Nu-mi vine sa cred! Atunci totul a fost o minciuna? Saptamana petrecuta impreuna,dansul,faptul ca m-ai ales pe mine,discutiile noastre? Totul o minciunea?
-Nu.O placere.Una trecuta si terminata.
