Vreau sa ma doresti

Negrul mi-ascunde lucruri ce-mi lipsesc.
Acea raceala ucide si eu ador sa ucid.
Nu, nu pe ea.
Pe ea o voi mai lasa sa se chinuie putin singura.

Imi iubesc propria esenta dar pe tine nu te iubesc.
Si pentru ca nu te iubesc tu ma vrei.
Sunt lucrul interzis. Sunt fiorul rece ce-ti sopteste din spatele urechii tale, sa cedezi.
Si o vei face. Foarte dramatic si exploziv.

De abia astept.
Imi vezi zambetul? Il simti in tine?

Da? Si ce mai simti?
Ma simti deja cum ma invart puternic si-ti intru cutremurandu-te?

Crezi ca-mi face placere?
Sau te omoara gandul ca esti una din multele?

Te crezi unica? Sau deja stii ca nu esti?
Te omoara dar te incita in acelasi timp ca tu esti..doar una?

Vrei sa fii mai mult?
M-ai pocni? Ai sari la gatul meu si m-ai musca dar ti-e frica de faptul ca mi-ai ceda imediat in brate?
Ti-e frica de apropierea mea?
Nu vrei sa ma uit direct in tine, pentru ca deja stii ca stiu orice iti face..placere. Si mai ales ca te doare.
Stii ca as vrea sa te doara. Si sa urli.
Ca am o incantare din treaba asta.
Din tine.

Ma vrei si fugi.
Tentezi dar eviti.
Speri ca tu vei fi mai buna de atat. Dar stim deja ca nu esti, nu?
De ce ai fi mai buna? Cand eu sunt tot ceea ce-ti doresti.
Cand eu sunt tot ceea ce ai gusta iar zambetul meu iti tortureaza noptile.

Sunt aici. Te vad si nu-mi pasa. Si te omoara asta. Iar eu zambesc. Ma simti?

Tu ce mai vrei?

Nu stiu ce-i in mine.
Stiti ideea aia cum ca suntem victimele propriilor noastre idei?

Oameni fericiti, oameni calmi, oameni plictisitori.
Toti trec pe langa noi si noi ardem. De furie. De nervi. De neputinta.

Dar ei nu ne vad si noi alegem sa nu ii vedem la randul nostru.

"O sa pierzi. O sa suferi. Nimeni nu te va iubi vreodata. Tu nu poti iubi oricum deci nu meriti nimic."

Daca animalele nu au suflet, de ce ele inca au puterea de a urla?
Se impotrivesc propriei lor firi?
Vor sa fie mai mult sau mai jos decat umanul posibil?

-Joaca-te cu mine!
Si el a acceptat. Nestiind in ce se baga sau de ce.

Eu intuiam si ii zambeam des.
"Tu nu zambesti! Ma sperii!"
-Ba zambesc! Insa nu din motivele ce le-ai putea crede tu.

"De ce zambesc oamenii ca tine?"
- Pentru ca sunt incantati de faptul ca au dreptate. Mereu. Ca viata nu ii lasa surprinsi desi asta ii si plictiseste in acelasi timp.
"Asta nu-i un paradox?"
-Normal ca este. Cine te-a mintit ca viata este simpla sau ca toti oamenii sunt facuti pe acelasi tipar?
"Ma fascinezi."
-Tu ma plictisesti.
"Mi-as dori sa fiu mai mult decat atat. Sa nu te plictisesc. Sa fiu ceva important pentru tine."
-Asta ar fi cea mai mare pierdere de timp si energie posibila.
"De ce? Tu chiar crezi ca nu meriti nimic?"
-Nu cred. Sunt convinsa de asta. Desi pot sa te am pe tine sau pe oricine altcineva oricand.
"Pari fericita cu aroganta ta."
-Ma pricep sa ma ascund bine.

Eu sunt vinovata

Bineinteles ca s-a intors.
Tot continua sa o faca si sa-mi arunce in fata orice ar fi trebuit sa fiu.
Ma faceam vinovata si de felul lui de a fi.
Ma numea cruda si inumana.
Nu-mi pasa.
Dar tot voiam sa-l vad cum se inneaca cu propriul sau venin.

-Tu esti de vina si o stii
-Da? te excita faza asta prea rau sau cum?
-Esti atragatoare dar nu ma mai atragi.
-A nu? Atunci ce dracu cauti aici?
-Voiam sa te vad
-Am terminat! De cate ori trebuie sa o repet?
-De cate ori vrei!
-Doamne, ce stupid. Cat de stupid este totul! Mai ales tu!

N-am vrut sa-l calc in picioare iar.
Nu e fascinant. O voia prea tare si prea mult.
De fapt el revenea ca se simtea de rahat.
Isi vedea mizeria din viata lui si-l agasa asta.
Te pomenesti ca eram cea mai pretioasa chestie din viata ta, aia interesanta?

Ghici ce? Tu m-ai facut asa si eu am acceptat.
Acord crud intre adulti. Da, mereu unul dintre noi se arde. Si da, iar nu-s eu aia.
De ce nu-s eu aia? Cine-s eu ca sa-ti ridic orgoliu la cer?
Daca nu mi l-am vandut pana acum, clar n-am sa o fac pentru tine.
Sunt fericita si invingatoare.
Si tu nefericit si agasant.
Iar eu? Nevinovata!

Mereu eu

Priveam barbatul ce m-ar fi strans de gat si omorat, si-i zambeam.
O emotie stranie ce-mi inundase tot corpul, ma tot chinuia.
Da, ma cunosc, imi savuram propriul impact.
Ma imbatam cu narcisism pur, reflectat dintr-un corp viu.
Si ce este mai important, nu-mi pasa de el.
L-as fi chinuit la nesfarsit.

Daca sentimentele ce ne chinuie ar fi o sfoara, ale lui deja il sugrumasera demult si acum exploda.
Eram spectatorul rece si absent desi asistam in primele randuri la tot.
Nu m-as fi dorit altfel.
Ma incanta propria-mi absenta.

M-as fi ascuns si mai adanc in mine doar ca sa-l privesc si mai in profunzime.

Era fascinant. Violent.Tensionat si fascinant.

-Stii ce faci deci nu inteleg de ce trebuie sa ti-o spun

-Vreau sa aud. Spune-mi

-Nu.

-Spune-mi. 

Zambeam pentru ca stiam. Am stiut mereu si mi-a placut. Nu trebuia sa o aud dar asta ar fi amplificat totul. M-a refuzat dar nu conta.Multi m-au refuzat dar asta nu a schimbat cu nimic lucrurile.

Eu aici. Eu. Eu si iar eu. De ce contez eu atat de mult?