Cand nedoritul ii plange de mila celui ce este acceptat dar chinuit.
Ai crede in asemenea situatii ca barbatii chiar nu stiu ce vor, si nici macar n-ai fi departe de adevar.
Aveam o placere dementa sa-l privesc in ochii sai goi si sa vad cum ma priveste expus cu aceeasi ochi inapoi.
Stiam totul despre el iar el absolut nimic despre mine.
Este o senzatie speciala aceea de a privi pe cineva ce te doreste,dar nu te poate avea.
De a simti neputinta in carne si de a te bucura de ea cu o nepasare enorma.
Oare mi-o accepta de curiozitate sau traieste cu impresia ca ar putea controla situatia mai bine decat mine?
De ce barbatii pun intrebari asa complicate?
Oare nu simt ei ca raspunsurile ii pot afecta profund?
Se avanta cu capul inainte sperand la un castig, un triumf aflat in adevarul suprem.
Dar daca adevarul nu are nimic moral in el? Nici o slabiciune? Nici macar o umbra de indoiala?
Daca totul este premeditat si condus inainte doar de placerea actului?
Daca ei sunt la mijloc si nici macar nu o simt?
Stiam. Ma vrei pentru ca ai impresia ca nimeni nu te poate iubi, iar eu cum oricum nu iubesc pe nimeni, pare convenabil nu? Doi cinici uniti impreuna doar de o dara de mult sange inchegat si nervi.
Simplu? Nu dragutule, nimic nu este simplu, nici macar eu.
-Stii, as suferi mai mult daca as lua 2 kg in plus decat daca ai crapa tu.
-Cunosc frumoaso, dulce ca intotdeauna, sa mi-o tot repeti constant.
-Te pomenesti ca te simti si afectat?
-Ah,nu,doar ca nu mai conteaza.
-Ha! Nu-mi spune ca te zbati in rahatul ala de motiv lacrimogen, cum ca vai daca cineva ce nu poate iubi te-ar aprecia pe tine, deodata ai deveni uman?
-Cine stie?
-Eu stiu. Penibil!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu