Mereu eu

Priveam barbatul ce m-ar fi strans de gat si omorat, si-i zambeam.
O emotie stranie ce-mi inundase tot corpul, ma tot chinuia.
Da, ma cunosc, imi savuram propriul impact.
Ma imbatam cu narcisism pur, reflectat dintr-un corp viu.
Si ce este mai important, nu-mi pasa de el.
L-as fi chinuit la nesfarsit.

Daca sentimentele ce ne chinuie ar fi o sfoara, ale lui deja il sugrumasera demult si acum exploda.
Eram spectatorul rece si absent desi asistam in primele randuri la tot.
Nu m-as fi dorit altfel.
Ma incanta propria-mi absenta.

M-as fi ascuns si mai adanc in mine doar ca sa-l privesc si mai in profunzime.

Era fascinant. Violent.Tensionat si fascinant.

-Stii ce faci deci nu inteleg de ce trebuie sa ti-o spun

-Vreau sa aud. Spune-mi

-Nu.

-Spune-mi. 

Zambeam pentru ca stiam. Am stiut mereu si mi-a placut. Nu trebuia sa o aud dar asta ar fi amplificat totul. M-a refuzat dar nu conta.Multi m-au refuzat dar asta nu a schimbat cu nimic lucrurile.

Eu aici. Eu. Eu si iar eu. De ce contez eu atat de mult?