Tu ce mai vrei?

Nu stiu ce-i in mine.
Stiti ideea aia cum ca suntem victimele propriilor noastre idei?

Oameni fericiti, oameni calmi, oameni plictisitori.
Toti trec pe langa noi si noi ardem. De furie. De nervi. De neputinta.

Dar ei nu ne vad si noi alegem sa nu ii vedem la randul nostru.

"O sa pierzi. O sa suferi. Nimeni nu te va iubi vreodata. Tu nu poti iubi oricum deci nu meriti nimic."

Daca animalele nu au suflet, de ce ele inca au puterea de a urla?
Se impotrivesc propriei lor firi?
Vor sa fie mai mult sau mai jos decat umanul posibil?

-Joaca-te cu mine!
Si el a acceptat. Nestiind in ce se baga sau de ce.

Eu intuiam si ii zambeam des.
"Tu nu zambesti! Ma sperii!"
-Ba zambesc! Insa nu din motivele ce le-ai putea crede tu.

"De ce zambesc oamenii ca tine?"
- Pentru ca sunt incantati de faptul ca au dreptate. Mereu. Ca viata nu ii lasa surprinsi desi asta ii si plictiseste in acelasi timp.
"Asta nu-i un paradox?"
-Normal ca este. Cine te-a mintit ca viata este simpla sau ca toti oamenii sunt facuti pe acelasi tipar?
"Ma fascinezi."
-Tu ma plictisesti.
"Mi-as dori sa fiu mai mult decat atat. Sa nu te plictisesc. Sa fiu ceva important pentru tine."
-Asta ar fi cea mai mare pierdere de timp si energie posibila.
"De ce? Tu chiar crezi ca nu meriti nimic?"
-Nu cred. Sunt convinsa de asta. Desi pot sa te am pe tine sau pe oricine altcineva oricand.
"Pari fericita cu aroganta ta."
-Ma pricep sa ma ascund bine.