-Nu.
-Nu te-am intrebat, nu poti opri asta.
-Ba da. Pot.
Ma dorea pentru ca ma simtea rece. Putreda. Rea si deloc impresionabila.
Si eram asa, in adancul sufletului meu dar deseori cautam sa ascund asta.
Acum ce ascundeam atragea.
Si nu poti fugi de ceea ce esti. Poti face orice dar sa Fugi niciodata, te ajunge din urma, consuma.
-Tu suferi de sfintenie? Pe cine cauti sa salvezi? Si, de ce?
-Am facut mult rau, caut sa ma salvez cumva.
-De ce ti-ar iesi? Esti ceea ce esti, nimeni si nimic nu va schimba asta.
-Nu-ti mai place luxul, ce s-a intamplat?
-Nimic. Il ador, dar imi place Atat de mult si lucrurile atat de scumpe incat uneori am impresia ca visez sau sunt aroganta cu cererile mele.
Acolo mergeam si ma uitam la iahturi cu o aroganta aproape enervanta.
-Nu mi-as dori asa ceva.
-Sigurrr.
-Serios. E inutil, am rau de mare si nici macar nu-mi par asa luxoase.
-Nu stii ce zici, ti-ai dori asa ceva.
-Nu. Dar mi-as lua un Lamborghini.
Nu-mi arat istoria dar, am cunoscut prea multi oameni bogati ca sa fiu impresionata de asa ceva.
Am cautat putere in a-i manipula si controla.
Si cand mi-a iesit, acea senzatie mi-a dat o multumire ce nici toti banii din lume nu puteau sa o cumpere.
Obisnuiam sa zic ' Ai plati sa te simti o secunde macar cum ma simt eu. Sa ai aceasta incredere. Dar vei fi mereu slab.'
Poate ca asta-mi distruge orice realitate.
Pentru ca in Realitatea normala lucrurile acestea nu se intampla.
-O sa-ti iau tot ceea ce-ti doresti.
-Stiu, dar mi-e frica de faptul ca niciodata nu va fi de ajuns.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu