Nu ma iubi.

-De ce ai fugit de fapt daca ai fost ceruta in casatorie?

-De mine. Nu era timpul. Nu ma pot casatori inca.

Traiesc in amintiri si franturi si emotii nespuse.

Femeia rece, rea, senzuala, inabordabila, dar pasionala.

Ma visez ACOLO si AICI si nu-mi gasesc locul.

Dar Esenta.. esenta mi-e clara. Sunt bolnava dupa iubire ca oricare alta femeie, dar iubirea ce ma poate inrobi trebuie sa fie extraordinara.

Banalul ma sperie, ma sufoca, ma raneste. 

Deseori respir cu o speranta , ca El isi va da seama. De mine, de noi, de tot.

-De ce nebunia? Ce-ti lipseste? Ceeeeeeee?

Si tac. Imi caut cuvinte si ele mi se blocheaza undeva in mine. Nu pot vorbi. Frica aceea oribila de a zice ceva. Frica de a nu obtine ce-mi doresc. De a cere prea mult. De a vrea prea mult. De a fi prea mult. 

Ce-mi doresc este prea Mult. 

VREAU TOT.

TOT. Pasiune, nebunie, VIATA. Doar totul ma satisface si-s suficient de nebuna sa cer asta.

Si tu.. TU ai asta. si... TE URASC.

Te urasc atat de mult.

Stii ca mereu te voi uri..stii?!

Si fug. Si mereu am fugit. Ma ascund. Fac bani, sunt femeia rece de afaceri. FARA inima ,fara vulnerabilitati. Fara nimic. Obtine si taci. Nu plange. Nu visa. Distruge, taie, ingenuncheaza.

Tai in carne vie si nu-mi pasa.

Alter Ego. 

Sunt cel mai oribil lucru ce se poate intampla unui om.

Nu am moralitate. Nu am suflet. Nu am emotii.

Sunt un scop precis intr-un corp perfect si o minte prea buna. Prea exacta, prea fara de gres.

Sperii oamenii. Ma sperii pe mine.

Dar seara tot vine.

Si eu-s aici.

In rochia rosie, cu acelasi pahar de vin. Whiskey. Sau orice ar fi.

Si fumez. Eu. Da fumez. 

Ma omor incet, cu fiecare fum pentru ca asa trebuie sa fie.

Si te astept. Prinde-ma. Ai curajul. Fii ca mine.

Fii necrutator.