Din gradina iadului

O astepta, pentru ca stia ca va pica singura in propria sa capcana.

Si-o intinsese vreme de ani de zile, isi era cel mai mare dusman si cel mai crunt judecator.

Atatea corzi erau stranse pe pielea sa incat o pocnire era previzibila.
Si le legase singura si stranse cu amar ascuns.

Se dorise sa fie atat de mult si era condamnata sa traiasca omeneste.
Un zeu al orgoliului feminin, aruncat sa zaca in acid fierbinte.

Unii barbati semnifica totul pentru unele femei, unele femei pur si simplu nu-s dispuse sa le pese

Miza fusese simpla. Ii va spune totul cu acea placere salbatica de a auzi si vedea o reactie reala.
Nu voia sa joace un rol pentru a vedea unicitatea reactiilor cauzate de esenta ei.

-Mi se pare mie sau esti putin cam slab?
-La psihic? De unde stii ca si eu te privesc de asemenea si-s curios de ce vei face in continuare.
-E simplu. Te tradeaza ochii. Poti juca dar tot simti.
-Nu simt nimic.
-Nici eu. Ce convenabil nu?
-Pentru cine?
-Pentru mine bineinteles. Eu-ti voi spune ca nu simt nimic, tu ma vei imita, dar intr-un final eu voi sta departe si tu nu vei putea.
-Mereu m-ai subestimat.
-Nu mai mult decat te subestimezi singur, eu zic ca te cunosc bine
-Asa zici tu.
-Asa este.
-Atunci ce vei face?
-E simplu. Eu voi trai o experienta, tu o deceptie.