Fericire

Un fior cu iz cadaveric imi soptise ca un blestem cuvintele ce demult mi le negasem in aspiratii ideale dar dulci si pline de adictie; Fericirea provoaca sensibilitate.

 Cu un oarecare iz dulce-amarui altadata mi-as fi dorit totul.

 Poate ca speram ca acel tot ma va umple,ca-mi va conferi tot ceea ce-mi lipsise si astfel ma voi salva,voi recupera ramasite neindulcite de timpuri deloc imbietoare si le voi transforma in unele perfecte si pline sau macar cine stie voi putea rade la privirea lor si la acel cinism negru in care ele odata cu atata mandrie fuse invaluite.

Dar nu,acest lucru se intamplase,caci da acest paradox exista,acela de a avea totul si totul a nu fi suficient si apoi te intrebi daca nici totul nu e suficient atunci ce este? Sau macar acel ESTE macar exista?

 Temporalitate.

Aerul rece imi bate in ceafa dar caldura pasiunii ma arde in contrast puternic pe dinauntru; ma simt fluida ca aerul iar nimic din ceea ce este sau ceea ce va urma nu ma poate afecta si totusi ma simt vulnerabila,teribil impietrita la cel mai mic gand de indoiala; Daca timpul va disparea iar o parte din a mea vitalitate va pieri cu el.Daca totusi voi muri.

 Pe atunci fericirea mi se parea ca idealul absolut.Acel punct situat spatial pe care daca l-as atinge imi voi putea imbratisa disparitia cu demnitate.

Acum,el ma roade,e viermele purulent ce-mi inghite intreaga fiinta carnala strigandu-si implinirea.Una ce nu apare si una ce nu-l multumeste.Una ce ma face sa traiesc zi de zi cu speranta unei noi lupte ce ma va duce catre ceva delicios dar care ma va lasa pururi nesatisfacuta.