Atemporalitate.

Doar un nod in gat si o miscare brusca a capului au impiedicat sau mai degraba distrus acele priviri ce se pierdusera undeva in atemporalitate.

Era un paradox ce delimita cu un cutit imens orice se traise inainte,de orice se putea trai in viitor si o frica oribila ingheta orice reflex si astfel facu inert si robotic in miscari pe unul dintre acele doua corpuri ce acum erau mai apropiate decat oricand.

Ganduri ca : ´
´De ce-mi doresc atat de mult sa mor si de ce fix acum?´´ pareau acum normale desi inexplicabile odata puse in balansul evenimentelor anterioare.

´´Niciodata nu mi s-a mai intamplat sa fiu intr-un loc mai nepotrivit si sa ma doara atat de tare.Niciodata ei nu m-au afectat atat de mult.´´

-Acum nu mai este locul potrivit.
-Nu a fost niciodata dar tu nu ai stiut asta.
-Haide sa plecam.

´´Unde?´´

-Cu mine.Oriunde.Doar nu aici.Tu nu mai esti aici ci cu mine acum.

´´Sa mergem.´´

Ce nu am stiut atunci era ca ceea ce conta nu era nici partea de dinaintea cutitului sau de dupa ci faptul ca eu eram o parte din cutit si el o parte din mine.