Mi-am lins amarul de pe peretii mult prea dulci si am supt
cu ardoare din sudoarea propriei neputinte.Undeva pe parcurs poate ca m-am si pierdut.
Undeva sau mai bine zis altundeva ceva inca respira ca
muschiul de padure in plamanii infectati de prea mult ego.
Altcumva mi se spunea ca trebuia sa fiu.
Si ca altceva ar fi facut pielea sa alunece mai usor decat
in spinii cristalizati de idolatrizari imbecile.
Calcand,o imagine isi gasea materializarea si un gand era de mult infundat si aruncat.
´´Nu pot sa respir pentru ca te iubesc.´´
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu